Maghiarii, mai slabi ca niciodată. Primul „11” al Ungariei e mai slab decât al Stelei, România e din altă galaxie

Maghiarii, mai slabi ca niciodată. Primul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Diferența dintre România și Ungaria pare, pe hârtie, mai mare ca niciodată. Valoarea primului „11” pe care Pițurcă îl va trimite sâmbătă seară, pe Național Arena, va fi aproape de două ori mai mare decât cea a maghiarilor.

După scorul de neprezentare (3-0) administrat de tricolori în 2013, în preliminariile pentru Mondialul brazilian, ungurii vin la București cu gândul revanșei. Dar premisele nu sunt favorabile pentru adversari, care au la dispoziție un lot extrem de modest, din care se remarcă doar doi fotbaliști: Dzsudzsák (Dinamo Moscova) și Szalai (Hoffenheim).

Referindu-ne strict la cifre, observăm că diferența dintre formațiile probabile care vor evolua peste trei zile este extrem de mare în favoarea noastră. Nu doar în ceea ce privește numele și echipele de club la care evoluează jucătorii, ci și cota de piață a acestora. În acest moment, România este cotată aproape de două ori mai bine decât naționala lui Dardai, iar diferența ar fi fost și mai mare dacă în primul „11” al lui Pițurcă ar fi fost „eligibil” Bourceanu (cotat la 5 milioane de euro), în prezent accidentat.

România

  • Tătărușanu (3,7 milioane*) – Luchin (2,2 milioane), Chiricheș (11 milioane), Grigore (2,5 milioane), Raț (1,5 milioane)- Hoban (1 milion), Pintilii (2,5 milioane) – Chipciu (4 milioane), Sânmărtean (0,4 milioane), Maxim (7 milioane) – Stancu (6 milioane)

Total: 41,8 milioane de euro

Ungaria

  • Király (0,25 milioane) – Varga (0,9 milioane), Juhász (1,2 milioane), Korcsmár (0,75 milioane), Kádár (0,8 milioane) – Elek (0,75 milioane), TÅ‘zsér (1,3 milioane) – Lovrencsics (1,5 milioane), Gera (0,5 milioane), Dzsudzsák (10 milioane) – Szalai (6 milioane)


Total: 23,95 milioane de euro

Mai mult, echipa titularilor maghiarilor este mai slab cotată și decât primul „11” al Stelei, liderul din Liga 1.

Steaua

  • Arlauskis (1) – Luchin (2,2), Szukala (2,3), Varela (2,5), Latovlevici (2,3) – Bourceanu (5), Breeveld (1) – Chipciu (4), Sânmărtean (0,5), Tănase (3) – Rusescu (3)

Total: 26,8 milioane de euro

*sumele sunt exprimate în milioane de euro, conform informațiilor prezentate de site-ul de specialitate transfermarkt.de

România – Ungaria se joacă sâmbătă, de la ora 19:00, pe Național Arena. Partida este transmisă în direct de TVR și are acoperire totală pe ProSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1 ianuarie 2025
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1 ianuarie 2025
Ca după război: imagine ”horror” cu un fotbalist, imediat după FCSB – Olympiacos + Mesaj ironic, de două cuvinte
Ca după război: imagine ”horror” cu un fotbalist, imediat după FCSB – Olympiacos + Mesaj ironic, de două cuvinte
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
"E prea bun". Mihai Stoica, dat pe spate de un fotbalist! Cine l-a impresionat atât de tare: "Jucător de salariu…
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru…
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×